F**k you, misery seekers!

Wherever you are, whenever you are there, you’re bound to meet a misery seeker. You can’t always tell them from the rest of the passing crowd, as they look like you, like any other human minding it’s own business. But they are there, looking around them, seeking pain and suffering, tenaciously, just like a hound waiting patiently for the scared fox to emerge from its den. They are persistent in their efforts of resurfacing the innermost waters of human suffering, as they skim the foam of anguish and torment with the spoons of their eyes and ears.

For them, as they represent a large fraction of the mass media-consuming zombies, the televisions are always seeking for the latest tragedy of mankind, the newest crime, the most recent rape and the ultimate natural catastrophy. For them, reporters have dedicated their entire existence to travelling up and down the country, being the first to show the best and the worst of each scenario in gruesome details, having seasoned an otherwise dull death or accident with the spicy intricacies of the victim’s life. For them, the world is shown as the most horrible place to live in, where stalkers are creeping in the shadows, just waiting for you to pass by and stab you in the back 24 times, where young women are bound to be kidnapped, raped and then cut to pieces and thrown down the garbage chute of a 10-story building, where robberies and assaults take place daily and people are constantly greiving for their losses or for their loved ones that now, obviously, are DEAD. And more than just dead, horribly hacked, mauled, chopped, disemboweled and sliced. Because that’s how the misery seekers want them to be.

Misery on toast for breakfast, desperation with a little spoon of death at lunch and killing spree spaghetti with fresh, blood-dripping meat for dinner, that’s pretty much what the misery seekers are having as a normal 3-course day. The suffering of the people around them are supplying the misery seekers with enough strength to go through the day. They enjoy to be remembered daily of their high position in society, of their benefits which others might not even dream at, of their luxury of having a life with a significantly lower level of pain. They have no interest in the trivial event of someone’s death, but in the wave of hardships, tears and grieving which come as a direct consequence of dying; who gives a shit when a random individual goes to the next life, when you can enjoy the sobbing parents, the desperate wife/girlfriend or the suicidal murderer that claims the life of its victim and then slits his won throat? The blood looks better on the TV screen when it has a name, a sorrow-filled story flowing through it, isn’t it?

Am încredere în oameni

Omenirea este o specie războinică, acest lucru s-a dovedit pe parcursul mileniilor în care conflictele s-a succedat rapid, învingătorii au ajuns învinşi şi invers, ideologii au murit ca să le ia locul altele, ş.a,.m.d. Şi totuşi, undeva, ascuns în mintea multor oameni, stă bine înrădăcinată ideea că în viitor vom ajunge la o dictatură globală gen Big Brother, în care totul va fi sub control, nimeni nu va mişca în front fără ca un blip mic să apară pe cine ştie ce monitor de supraveghere, iar mâncarea va fi raţionalizată şi morţii reciclaţi ca să-i hrănească pe cei vii. Eu însă am încredere în oameni.

Am încredere în oameni în sensul că sunt mai mari şansele să ne tăiem singuri craca de sub picioare înainte să vină cineva să ne da jos cu forţa din pomii în care ne aflăm, în aer. La cât de diabolică poate fi imaginaţia umană, cu siguranţă se va găsi în scurt timp un “remediu” pentru marea greşeală a Creaţiei: omul. Cred că fiecare lucru sau fiinţă de pe această planetă a ajuns la un moment dat să-şi dobândească un echilibru cu mediul, dar omul dă în mod constant dovadă de faptul că n-ar prea vrea să se supună legilor naturii. Şi totul din cauza intelectului nostru exacerbat de arogant, care ne împiedică să realizăm că suntem, la scară cosmică, mai puţin decât un atom faţă de un munte. Şi aroganţa nu duce la nimica decât violenţă.

Capitol la care fiinţa umană excelează. Oricine se poate uita în jur la ora actuală şi poate trage singur concluzia că în domeniul mijloacelor prin care un om îşi poate omorî semenul, limita nu există decât până la momentul unei noi izbucniri de creativitate distructivă. Cu piatra, cu cuţitul, cu glonţul, grenada, gazul otrăvitor, racheta, bomba nucleară sau anthraxelul mic, orice dispută în care orgoliul nu poate fi lăsat se rezolvă rapid. Şi este nevoie doar de puţin sânge vărsat, de partea care trebuie, fireşte.

Pentru tema războiului etern, am ales un film făcut de Bruno Bozzetto, care subliniază perfect singura constantă a lumii: lăcustele.

De aceea mă gândesc eu: de ce se stresează atâta lume în jur, cu data de 2012 sau cine ştie când au mai calculat alţii că va fi sfârşitul lumii, în loc să se liniştească, să râdă în faţa meteoritului şi a încălzirii globale, zicând ca şi mine:

Am încredere în oameni că vor găsi calea cea mai scurtă de a se autoextermina, fără intervenţie divină sau cosmică…

Nuts to you

“Welcome to eternity, baby!”

Tu ataci un rus, el vine şi-ţi omoară familia

Cam aşa s-ar descrie în termenii cei mai simpli atitudinea imperialistă a marelui URS(S) rus faţă de orice atac asupra “cetăţenilor” ei. Şi totul vine din atitudinea bine înrădăcinată a ruşilor de a se considera veşnic invincibili, capabili să înfrunte orice duşman şi să-l zdrobească fără nici cea mai mică remuşcare. Nu sunt foarte bun la istorie, dar din puţinul pe care-l ştiu văd că ruşii au avut marele noroc (sau să zic că au mâncat ceva anume…) să ajungă învingători pe parcursul a multe războaie. Cu Napoleon au terminat rapid datorită frigului şi nămolului iar cu Hitler au avut şansa sacrificiului enorm al britanicilor care i-au pompat literalmente cu armament, trecând prin Marea Nordului (pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, căutaţi cartea “H.M.S. Ulysess”, de Alistair MacLean, pentru a avea o imagine asupra sângelui pierdut de englezi) ca să poată pune tancurile lor în faţa tăvălugului nemţesc. Şi pentru asta, ruşii şi-au dezvoltat în timp această perspectivă 101% narcisistă asupra propriei forţe, lucru de care dau dovadă prin impertinenţa grosolană de a se considera, deja, cvasi-stăpâni asupra unor teritorii artificial create, rupte din teritoriul georgian exact precum este Transnistria pentru Republica Moldova, doar cu scopul de a CONTROLA.

Ruşii sunt obsedaţi cu deţinerea controlului. Este o dependenţă mai rea decât drogurile, căci pentru drogaţi există soluţii care nu implică vărsarea de muuult sânge, dar ruşii, din punctul meu de vedere, şi-au pierdut acest lux. Ruşii trebuiesc, odată şi pentru totdeauna, puşi cu botul pe labe şi treziţi la realitatea secolului 21: comunismul a pierdut, URSS s-a destrămat iar vestigiile comuniste trebuiesc eliminate din continent precum se taie un ţesut necrozat dintr-un corp bolnăvicios. Luaţi exemplul Germaniei: a avut pretenţii mari în WW2, pe care l-a pierdut, şi după ce nazismului i s-a tăiat nasul, naţia germană a dovedit cu vârf şi îndesat că se poate schimba în bine, revenind la democraţie. Exact de acest tratament au nevoie şi ruşii, au nevoie doar de un război în care să fie umiliţi şi călcaţi în picioare exact în acelaşi fel în care ei au călcat celelalte naţiuni din sfera lor de influenţă. Trebuiesc făcuţi una cu pământul, exact precum se dau foc buruienilor, urmând ca apoi pe terenul pârjolit să dea iarba colţ nou şi proaspăt. Ruşii sunt buruiana Europei, o buruiană care ţine frumuşel lesa Uniunii Europene atâta timp cât nu există alternative energetice la gazul şi petrolul rusesc…

Şi nu este nevoie decât de un mic pretext pentru a declanşa represaliile asupra tentativelor de eliberare din lesă. Cum ar veni, Nabucco v-a trebuit, Nabucco vă dăm imediat, cu toată conducta petrolieră care evită Rusia, trecând prin Georgia. Cine crede că georgienii, oricât de îndreptăţiţi sunt de a-şi lua Osetia de Sud înapoi, o enclavă rusofilă în mod scârbos amplasată de Moscova în teritoriul suveran georgian, ar fi atacat şi ucis 2500 de civili, precum declaraseră iniţial ruşii, “ofensaţi” de ofensiva georgiană? Suntem oare în Kosovo? Georgienii treceau ei la epurare etnică fără motiv, dacă Osetia de Sud nu ar fi fost susţinută şi întărâtată de ruşi? Căci ruşii nu au acţionat în mod furibund şi necontrolat, ci au dat dovadă de aplicare a unui plan pre-stabilit şi bine pus la punct, mobilizându-i şi pe abhazi, other lap-dogs of the Russians. Nu m-ar mira deloc ca relatările referitoare la bombardamente RUSEŞTI asupra capitalei osetine Ţhinvali să fie adevărate; la fel şi-au motivat în trecut atacurile asupra Ceceniei, provocând explozii în oraşe şi punându-le pe seama “teroriştilor ceceni”…

Referitor la ruşi, trebuie bine înţeles un lucru: la ei, vieţile omeneşti nu valorează nici cât o ceapă degerată. Pentru că vor fi veşnic fideli politicii “balşoi”: brute force solves everything. Nu contează că vorbim de milioane de militari morţi la Stalingrad sau de sute de civili la Beslan şi la teatrul din Moscova, mintea rusului va gândi de felul următor: atâta timp cât metoda mea duce la rezolvarea problemei în timpul cât mai scurt, şi nu presupune vreo cedare sau vreun compromis, atunci victimele colaterale rămân, evident, colaterale, şi sunt considerate cantităţi neglijabile. Tot în acest stil “balşoi” se încadrează şi ultima “avertizare” adresată Poloniei, proaspăt semnatară a scutului american anti-rachetă, “avertizare” a preşedintelui Medvedev care zice că nu este exclusă lansarea unui atac nuclear pentru a elimina pericolul “imperialismului american” de la graniţa rusească.

Auziţi aici comentariul unui individ, pe site-ul Realităţii TV:

“IOAN ARDELEANUL

Nu poate exista eveniment mai fericit pentru noi ,europenii din est, decat a doua venire a trupelor ruse eliberatoare. Poate totusi ar mai fi o intoarcere a Mantuitorului pe pamant.Soldatii rusi sunt patrunsi de inalte aspiratii de libertate,egalitate si solidaritate pentru ca parintii lor si statul rus asa i-au educat.Sa speram ca nu se vor oprii in Georgia si ca marsul lor eliberator si civilizator va continua spre vest.“

Iete exemplu de “marş” civilizator al trupelor ruseşti, care se pare că efectuau doar o simplă “verificare” asupra bunurilor materiale ale unei bănci din oraşul georgian Gori:

Tocmai pentru indivizi retardaţi de-alde ION ARDEALEANU eu zic că elementele comuniste trebuiesc RASE DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI. Nu tu închisori, nu tu procese corecte, căci cei care au acceptat comunismul şi au ajuns să-l preaslăvească ştiu foarte bine că au avut alternative: închisoarea sau moartea. Deci, au ales! Şi trebuie să plătească cu vârf şi îndesat…

Câtă vreme ruşii vor perpetua putoarea comunistă în estul Europei, nu va exista libertate pentru continent, iar aşa zisele democraţii vor fi doar cârpe cu care gheata soldatului rus se va lustrui ori de câte ori va avea chef…

Cultură generală (de bacterii, poate)

Evident, va fi vorba despre mult-lăudatul joc ConQUIZtador, puiuţul mic al ProTV-ului. În ciuda faptului că, în ultima perioadă, nu au mai apărut întrebări referitoare de genul “Când a fost Cutăreasca Miss World?” sau “În ce echipă de fotbal a evoluat Icsulescu?”, publicul jucător pare, încă, să aibă mari dificultăţi la anumite întrebări de logică, după cum urmează:

Întrebare: Câţi ani a trăit Iisus?
Răspuns: 99 - mda, atunci nu ştiu ce rost ar mai fi avut crucificarea, Dumnezeu să mă ierte!

Î: Care este adâncimea medie a Mării Negre(metri)?
R: 5000000 - deci se poate, până la urmă, ajunge în interiorul Pământului! Şi, evident, mijlocul Terrei este plin de apă (fără comentarii asupra faptului că ar mai fi avut puţin şi ar fi ieşit pe patea cealaltă)!

Î: Care dintre următoarele a fost soţia lui Adolf Hitler?
R: Mata Hari - păi, secolul era aproape bun, dar când Adolfică ăl mic nici nu începuse el bine cu nazismul, Mata Hari deja luase câteva gloanţe pentru spionaj…

Î: Câţi atomi de siliciu are molecula de bioxid de siliciu?
R: 12 - Star Trek, ceva?

Treaba ar fi cum ar fi la noi, că încă se poate spune că realmente sunt întrebări de cultură generală, dar la americani ce să mai zic? ConQUIZtador-ul lor, pe lângă harta cam jumate din cea românească, are numai şi numai întrebări legate de America, de Senatul lor şi mandate, de nu ştiu ce jucător de baseball sau de echipe de baschet… Singura întrebare de matematică, la care chiar au fost probleme pentru doi americani cu care jucasem, era “A circle has a diameter of 98. How much is it’s radius?”, americanii oscilând între 47 şi 52…

Legat de “cultura” generală, o chestie mă fascinează pe mine: cum se face că mulţi dintre cei cu care am jucat au avut capacitatea de a reţine răspunsurile la întrebări de o inutilitate grasă (exemplu, zecile de întrebări referitoare la locurile unde au staţionat diversele ale şi cohorte militare romane, pe teritoriul Daciei, sau cele cu micii domnitori obscuri ai Ţărilor Române din Evul Mediu), dar la întrebările logice, la care nu era necesară memorarea, mecanismul lor mental cedează şi dau chix? Hai mă, cum poţi să zici că Iliescu a fost preşedinte al României începând cu 1945? Sau cum poţi să te gândeşti la întrebarea “În ce an s-a născut Ion C. Brătianu, prim ministru al României în perioada iulie 1876—aprilie 1881?” şi să răspunzi 1878? Ce, era ministru doar cu spiritul, căci cu trupul nici măcar spermatozoid şi ovul încă nu era?

P.S. Dacă aş fi intrat pe ConQUIZtador-ul rusesc cu nick-ul “Saakaşvili”, oare cum ar fi fost? Hmmmm…