Preotul, extraterestrul şi credulienii

Oricât de mult ar încerca ateii să convingă omenirea că nu există niciun Dumnezeu, nevoia omului de a-şi pune credinţa într-o fiinţă superioară va învinge chiar dacă îi va împinge, pe cei care caută cu disperare să se agaţe de un reper solid, către lucruri aparent superbe şi benefice dar care se termină macabru, prin sinucideri rituale în grup sau acţiuni ce nu au nici cea mai mică legătură cu termenul “religie”. Fiind dezamăgiţi de lumea actuală care li se pare excesivă, plină de rele şi de oameni care “şi-au vândut sufletul” pentru lucrurile omeneşti, multe persoane se îndepărtează de religiile “standard” şi caută refugiu în noile mişcări care susţin că oferă o mântuire rapidă şi fără prea multe bătăi de cap. Şi la fel cum în natură există prădători care stau la pândă, aşteptându-şi victimele fără ca acestea să suspecteze nimica, şi în societatea omenească există indivizi care, mânaţi de un “ţel divin” sau de o “misiune extraordinară”, şin cu tot dinadinsul să-i atragă pe cei debusolaţi pe calea “mântuirii”.

Vorbind despre preoţi şi despre preoţie, probabil primele imagini care ne vin în cap sunt cele ale unui popă de ţară: vesel, cu burtică, nelipsit de la botezuri, cununii şi alte evenimente cu mâncare la greu; după aceste imagini, există şanse să ne aducem aminte de toate cazurile cu preoţi care au fost filmaţi cu camera ascunsă în timp ce “spovedeau” de zor nişte enoriaşe, sau vorbind despre lucruri care nu au ce căuta în gura unui sujitor al Bisericii. Văzând astfel de specimene (şi bazându-ne pe spiritul mereu vigilent al presei de a ne arăta mereu numai ce este mai rău în lume), este firesc ca un om obişnuit să deznădăjduiască şi să i se facă scârbă de dogmele bine stabilite ale creştinătăţii, reguli care aparent sunt oarbe faţă de defectele celor care ar trebui să servească drept modele pentru cei care îşi pun încrederea în divinitate. Vinovaţi de moartea oamenilor care se sinucid în numele unei religii care le promite reîncarnarea şi ascensiunea către dimensiuni astrale superioare stării de om nu sunt neapărat cei care iniţiază cultul, pentru că ei sunt cei care cu adevărat cred în ceea ce spun:

Ei ar trebui judecaţi moralmente ca fiind dezaxaţi mintal pentru că au acceptat teoriile conform cărora un OZN va ajunge în apropierea Pământului pentru a le lua sufletele şi a-i duce în Raiul extraterestru? Este oare acest cult mai ilogic decât cel al unor entităţi invizibile, bune şi rele, care ne sfătuiesc zi de zi ce să facem pentru ca viaţa de după moarte să ne încadreze în Raiul etern sau Iadul înfricoşător? Într-un fel sau într-altul, indiferent faţă de care entitate cosmică te raportezi, numai tu decizi asupra soartei propriei tale fiinţe; dar deciziile noastre sunt deseori influenţate de ceea ce vedem în jurul nostru, iar astfel povara sinuciderilor în masă nu atârna asupra umerilor individuali ai sincigaşilor, ci asupra întregului sistem mediatic care asigură debitul constant de răutăţi, dezastre şi chinuri difuzate special pentru a destabiliza mintea omului şi a-l determina să creadă că lumea e plină de rău şi că bunătatea este moartă. Nu se vorbeşte deloc despre oameni deosebiţi, pentru că nu se doreşte ca publicul să afle şi despre lucruri frumoase şi pozitive: orice paraşută ce apare la televizor va fi instantaneu de mii de ori mai popularizată decât un om ca Valeriu Gafencu…

Şi am ajuns la extraterestru. Privind întreaga situaţie, a hoardelor de oameni care aşteaptă o mântuire din partea vizitatorilor cereşti, din perspectiva unei fiinţe nepământene care ar trece în vizită pe lângă bulgărele nostru de pământ, nu s-ar trage decât o singură concluzie logică: omenirea dă îndărăt. Dacă sacrificiul ritual al celor de mai de sus ar fi fost analizat de către un extraterestru care tocmai în ziua aceea vizita sistemul solar, cred că s-ar fi scărpinat un pic în creştetul capului rotund şi verde, zicând precum Shaggy,  “Wasn’t me!”, urmând ca mai apoi să facă o adnotare într-un fişier din memoria navei sale: “De reţinut: sub nicio formă să nu se mai viziteze Terra. Populaţia locală regresează şi degenerează spre credinţele vechi conform cărora corpurile cereşti aduc semne. Mama mă-sii de cometă! Bine măcar că nu sunt suficient de dezvoltaţi tehnologic încât să-mi detecteze nava, că altfel aş fi încurcat-o în faţa Comisiei Galactice pentru Non-Intervenţie în Culturi Primitive…”. Probabil că strămoşii noştri din peşteri erau speriaţi de apariţia vreunui nou corp ceresc luminos şi l-ar fi atribuit vreuui fenomen divin, sau s-ar fi c***t pe ei de frică dacă vreo eclipsă-vârcolac le-ar fi ţinut soarele captiv şi le-ar fi “cerut” un sacrificiu uman pentru a face soarele să răsară din nou. Dar totuşi, şi în secolul 21 mai există oameni care cred că viaţa le este dictată de stele, că acestea le influenţează destinul şi că undeva, acolo sus în Galaxie, există entităţi de origine străină pământenilor care abia aşteaptă să  se reunească cu “fraţii” lor de pe Pământ. Deasemenea, dacă extreteştrii o să capete vreodată un gust pentru pornografie, de pe Terra vor găsi material suficient din partea celor care descriu în amănunte detaliate şi cu excesiv de mare acurateţe incursiunile sexuale cosmice la care au luat parte în timp ce un obiect zburător neidentificat i-a răpit din locurile în care-şi duceau traiul liniştit şi fiinţele din interiorul navei i-au supus la “experimente” (ceea ce ar fi totalmente împotriva prevederilor CGNICP).

Iar credulienii, într-un final, sunt toţi acei oameni care absorb toată informaţia care li se oferă pe tavă, fără a o procesa un pic şi fără a căuta să afle adevărul legat de un amănunt sau altul. Mai ales cei care au fost dezamăgiţi de eşecurile prelaţilor de a servi drept modele vor cădea rapid la statul de credulian, odată puşi în faţa unor oameni monumentali din punctele de vedere ale carismei, papagalului şi capacităţii de aburire, şi vor urma fidel şi fără tăgadă învăţăturile “profetului”, chiar dacă într-un final acestea te vor împinge spre o moarte sigură. Credulienii nu sunt neapărat persoane care se ataşează unui grup spiritual, aceştia pot exista şi separat faţă de un lider spiritual dar îl înlocuiesc pe acesta cu Sfântul Televizor. Indiferent de momentul zilei, de postul de televiziune favorit sau de ştirea prezentată, orice iese prin ecran şi este emis prin boxe este adevărul suprem şi nimica din lume nu-l poate contrazice: cei care contestă faptul că Băsescu este un dictator care trebuie dat jos, este un eretic împotriva doctrinei undelor electromagnetice; toţi cei care critică ştirile de doi lei de pe posturile senzaţionaliste gen Realitatea TV trebuiesc arşi pe ruguri făcute din copacii doborâţi de furtuna care SENZAŢIONAL! a rupt un stâlp de telefon; cei care se leagă de integritatea jurnaliştilor şi obiectivitatea lor trebuiesc spânzuraţi live, cu un cablu de microfon. Toţi credulienii, şi nu numai cei din ţara noastră, se bazează pe alte minţi pentru a le spune cum să gândească şi în ce direcţie să-şi canalizeze furiile – de exemplu, criza economică, încălzirea globală sau ce a mai zis Băse – pentru că altfel sunt lipsiţi complet de capacitatea de a gândi autonom. În cazul unei doctrine extraterestrofile este absolut firesc ca cei “credincioşi” să absoarbă cu nesaţ perspectiva ca Pământul să sufere o transformare extraordinară după venirea navei-mamă, sau pentru cei afiliaţi celor care calculează frenetic ziua în care am pus-o din punct de vedere al vieţii este perfect normal ca data sfârşitului lumii să se schimbe de la an la an odată cu nouă “re-evaluare” a “adevărului” codificat în Biblie – la urma urmei nu este uşor să fii un instrument divin şi “profeţiile” sunt de multe ori greu de interpretat…