Cei doi români şi patrihoţi (sau cireşele de pe tortul de cacao)

Fiecare ţară îşi are reprezentanţii pe care-i merită. România nu are cum să facă excepţie de la această regulă şi, în consecinţă, vom avea ca europarlamentari două specimene fundamental semnificative pentru felul de a fi al românului. Mulţumită celor extrem de riguroşi şi consistenţi în atitudinile lor de a-şi ignora dreptul de a vota (surprinzător, printr-un artificiu mental, nerevocându-şi totuşi şi dreptul de a comenta ulterior asupra stării jalnice a lucrurilor), aceste personaje vor ajunge în Parlamentul European şi vor reuşi cu vârf şi îndesat să ne facă ţara de cacao – cu glazură cu tot, aş putea spune. Şi merităm, pe bună dreptate, din mai multe motive.

Primul este acela că TOCMAI cei care nu merg la vot (“pentru că nu merită”, “pentru că toţi sunt corupţi”, “pentru că oricum nu se schimbă nimica”) sunt cei care ulterior comentează în gura cea mai mare că lucrurile merg rău. De cele mai multe ori au totală dreptate în ceea ce susţin, dar în cazul de faţă atitudinea negativistă a dus la umflarea exagerată a procentelor partidului care i-a trimis pe cei doi patrihoţi ai noştri în fotoliile de europarlamentari. Cei care nu au votat ar trebui în acest moment să simtă “mândri” şi “bucuroşi” că, prin inactivitatea lor, au permis hoardelor de simpatizanţi decerebraţi dar conştiincioşi din punct de vedere al votului să se exprime şi să-şi propulseze liderii prea-iubiţi înspre ţintă. Cei care au votat pentru patrihoţii noştrii vor fi MEREU aceiaşi, eventual îşi vor mări rândurile, şi nu rămâne decât un simplu calcul matematic pentru a demonstra că odată cu scăderea interesului celor “dezamăgiţi” de sistemul din România, puterea celor fideli unei ideologii extremiste creşte…

Al doilea motiv constă în atitudinea generală a candidaţilor faţă de perspectiva de a deveni europarlamentar. BANUL. Proiecte-n sus, proiecte-n jos, bani pentru România, Europa este liberală (ăsta trebuie să fie absolut cel mai retardat slogan, din moment ce în Parlamentul European Grupul Partidului Popular şi al Democraţilor Europeni -EPP-ED – , alături de Grupul Socialiştilor din Parlamentul European – PES – deţin laolaltă de 5 ori mai multe locuri decât Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa- ALDE – …) – auzind tot timpul astfel de cuvinte seci, provenite din gurile mieroase ale vânătorilor de voturi, uitându-ne un pic la noi în curte şi mai apoi făcând o paralelă cu ce anume fac dânşii la noi în ţară fără a fi parlamentari europeni, se observă clar o constantă în modul lor de a privi lumea: exact ca pe o vacă de muls. Cum România dă încetul cu încetul semne că începe să pută a afaceri necurate şi unul câte unul aleşii noştri sunt arătaţi cu degetul pentru a fi exact ceea ce sunt, spiritul prevăzător al omului “căruia îi pasă de ţară” nu-l poate îndemna pe acesta decât să caute o nouă vacă, cu ugere mult mai mari şi mai pline de lapte cu gust de euroi. Am avut vot uninominal, p-ăştia i-a ales ţara. Este altcineva de vină? Acuma, că din sânii partidelor au putut fi scoase şi alte vipere care nu au pupat scaunul de parlamentar român, asta e cu totul şi cu totul altă treaba, nu-i aşa?

Al treilea motiv, şi cel mai pertinent de altfel, este acela că cei care sunt aleşi reflectă direct populaţia din mijlocul căreia au fost selectaţi. Ei nu sunt extratereştrii veniţi să submineze umanitatea sau membrii ai unei organizaţii ultra-secrete care caută să deţină controlul asupra oamenilor: suntem o ţară fost comunistă care nu vrea o dată să omoare şi să taie în bucăţi trecutul, odată cu cei ce se ţin strâns cu dinţii şi cu unghiile de el, deci este de aşteptat ca în fruntea noastră să fie tot aceeaşi doctrină, perpetuată “democratic” de către progeniturile securiştilor de odinioară, de către fosilele venerate ale fostului regim. De ce ne mirăm când auzim de fraude electorale? Ce, comuniştii au ajuns la putere în România prin alegeri libere şi corecte? Este oare straniu că unul dintre cei doi patrihoţi se adresează unei femei cu “Tacă-ţi fleanca!”, din moment ce trecutul dânsului este plin de siguranţa faptului că odele sale închinate lui Ceaşcă îi confereau o poziţie superioară muritorului de rând? Oare are rost să ne uităm strâmb la indivizi care nu ştiu ABSOLUT NIMICA din ce presupune doctrina partidului lor, din moment ce, justificabil, PARTIDELE POLITICE VERITABILE AU MURIT ÎN 1945-46, IAR CE AVEM ACUMA SUNT SPOIELI DEMOCRATICE SAU LIBERALE ALE DEFUNCTULUI PCR?