Starea curentă a averii pe care aş avea-o conform spam-ului

Latest edit:  26 iunie

USD : 152.495.000

GBP: 99.000.000

P.S. Sumele se vor updata pe măsură ce alţi oameni de afaceri din Burkina Faso îmi vor mai propune investiţii, căpitani de trupe ONU ce s-au îmbogăţit din petrol se vor întoarce acasă şi alte rude cu avocaţi din China îmi vor mai deceda.

P.P.S. Nu se vor pune la socoteală milioanele şi miliardele de dolari pe care nu i-am câştigat completând chestionare online, vizitând pagini ale sponsorilor sau vizionând trailer-e de filme.

Update no. 1:  o listă completă cu toţi care şi-au revărsat bacnotele asupra mea, după cum urmează:

1. o rudă necunoscută cu un avocat din China
2. căpitanul John Wright din trupele ONU aflat în Irak
3. domnul Byrraju Ramalinga Raju (google it pentru a vedea de ce este extrem de amuzantă o “propunere de afaceri” din partea dânsului)
4. Mr. Paul Mawke, credit manager la banca din Ouagadougou, Burkina Faso
5. MICROSOFT!!!!!!
6. o promoţie în valoare de 98 de milioane de euro
7. prinţul Paul Demango de Zimbabwe
8. Mr. Victoria Alexandra şi cardul său ATM MASTER CARD
9. Kennedy Chikoye din Zimbabwe
10. un bilet de loterie în valoare de 2,5 milioane $
11. Mrs. Tina Akira din Hong Kong
12. Mrs. Rose Nkosi din Zimbabwe (mă, da chiar îi nasol pe-acolo, numai războaie…)

Preotul, extraterestrul şi credulienii

Oricât de mult ar încerca ateii să convingă omenirea că nu există niciun Dumnezeu, nevoia omului de a-şi pune credinţa într-o fiinţă superioară va învinge chiar dacă îi va împinge, pe cei care caută cu disperare să se agaţe de un reper solid, către lucruri aparent superbe şi benefice dar care se termină macabru, prin sinucideri rituale în grup sau acţiuni ce nu au nici cea mai mică legătură cu termenul “religie”. Fiind dezamăgiţi de lumea actuală care li se pare excesivă, plină de rele şi de oameni care “şi-au vândut sufletul” pentru lucrurile omeneşti, multe persoane se îndepărtează de religiile “standard” şi caută refugiu în noile mişcări care susţin că oferă o mântuire rapidă şi fără prea multe bătăi de cap. Şi la fel cum în natură există prădători care stau la pândă, aşteptându-şi victimele fără ca acestea să suspecteze nimica, şi în societatea omenească există indivizi care, mânaţi de un “ţel divin” sau de o “misiune extraordinară”, şin cu tot dinadinsul să-i atragă pe cei debusolaţi pe calea “mântuirii”.

Vorbind despre preoţi şi despre preoţie, probabil primele imagini care ne vin în cap sunt cele ale unui popă de ţară: vesel, cu burtică, nelipsit de la botezuri, cununii şi alte evenimente cu mâncare la greu; după aceste imagini, există şanse să ne aducem aminte de toate cazurile cu preoţi care au fost filmaţi cu camera ascunsă în timp ce “spovedeau” de zor nişte enoriaşe, sau vorbind despre lucruri care nu au ce căuta în gura unui sujitor al Bisericii. Văzând astfel de specimene (şi bazându-ne pe spiritul mereu vigilent al presei de a ne arăta mereu numai ce este mai rău în lume), este firesc ca un om obişnuit să deznădăjduiască şi să i se facă scârbă de dogmele bine stabilite ale creştinătăţii, reguli care aparent sunt oarbe faţă de defectele celor care ar trebui să servească drept modele pentru cei care îşi pun încrederea în divinitate. Vinovaţi de moartea oamenilor care se sinucid în numele unei religii care le promite reîncarnarea şi ascensiunea către dimensiuni astrale superioare stării de om nu sunt neapărat cei care iniţiază cultul, pentru că ei sunt cei care cu adevărat cred în ceea ce spun:

Ei ar trebui judecaţi moralmente ca fiind dezaxaţi mintal pentru că au acceptat teoriile conform cărora un OZN va ajunge în apropierea Pământului pentru a le lua sufletele şi a-i duce în Raiul extraterestru? Este oare acest cult mai ilogic decât cel al unor entităţi invizibile, bune şi rele, care ne sfătuiesc zi de zi ce să facem pentru ca viaţa de după moarte să ne încadreze în Raiul etern sau Iadul înfricoşător? Într-un fel sau într-altul, indiferent faţă de care entitate cosmică te raportezi, numai tu decizi asupra soartei propriei tale fiinţe; dar deciziile noastre sunt deseori influenţate de ceea ce vedem în jurul nostru, iar astfel povara sinuciderilor în masă nu atârna asupra umerilor individuali ai sincigaşilor, ci asupra întregului sistem mediatic care asigură debitul constant de răutăţi, dezastre şi chinuri difuzate special pentru a destabiliza mintea omului şi a-l determina să creadă că lumea e plină de rău şi că bunătatea este moartă. Nu se vorbeşte deloc despre oameni deosebiţi, pentru că nu se doreşte ca publicul să afle şi despre lucruri frumoase şi pozitive: orice paraşută ce apare la televizor va fi instantaneu de mii de ori mai popularizată decât un om ca Valeriu Gafencu…

Şi am ajuns la extraterestru. Privind întreaga situaţie, a hoardelor de oameni care aşteaptă o mântuire din partea vizitatorilor cereşti, din perspectiva unei fiinţe nepământene care ar trece în vizită pe lângă bulgărele nostru de pământ, nu s-ar trage decât o singură concluzie logică: omenirea dă îndărăt.

Jumătatea ailaltă

Plecând din Bucureşti, în trenul spre casă asist la o discuţie între un domn de o vârstă destul de respectabilă şi o domnişoară cu doi-trei ani mai  în vârstă decât mine, discuţie care porneşte nevinovat de la posibilitatea de a muri în urma electrocutării în baie după ce iei cu tine laptopul şi-ţi scapă modemul wireless în apă (vreau sa văd persoana retardată care a murit în acest fel şi să râd: -1 cretin pe această lume) şi trece, nonşalant şi fără un pic de gândire, prin toate subiectele posibile legate de ce merge rău în ţara asta. Deşi unele lucruri nu erau deloc deplasate, reflectând cu acurateţe starea actuală a ţărişoarei noastre, discuţia continuă, aparent la infinit, pe tema că noi nu avem ce să facem, dar totul în jurul nostru este atât de corupt încât numai Dumnezeu coborând din ceruri şi trăznindu-i pe ticăloşi ar mai putea îndrepta câte ceva.

Şi revenim aşa la treaba cu votul. M-am abţinut să nu le întreb pe aceste personaje foarte revoltate de politicienii corupţi, de nesimiţirea celor din jur şi de poluarea mediului înconjurător, dacă în ultimul an de zile au votat măcar o dată, fie pentru uninominal sau alegeri locale, fie pentru europarlamentare. Ceea ce ziceau ei era perfect valabil şi corect: da, la noi se fură ca-n codru; da, la noi se taie pădurea într-o veselie şi nimeni nu pune beţe-n roate afacerii cu lemn; da, cârdăşia în furăciune merge de sus în jos, pe toate nivele, de la ministru la funcţionarul de rând, de la Guvern la primarul de comună, de la preşedinte de partid la membru de filială locală. Dar când aud indivizi plângându-se şi văicărindu-se că treaba merge prost, fără să aud vreun cuvinţel despre faptul că EI ÎNŞIŞI, cu mânuţele lor I-AU VOTAT, asta este deja prea mult. De ce aşa de mulţi oameni se dau drept moralişti şi critici ai regimului când ei nu-şi exercită drepturile pe care le au? EU am dreptul să comentez când primarul care a primit votul meu şi a fost ales nu-şi face treaba, pentru că EU am votat şi i-am acordat astfel încredere,  şi nu cei care au stat acasă şi şi-au exprimat “nemulţumirea” faţă de sistem. Chiar şi cei care au votat cu altcineva sunt în mod echivalent îndreptăţiţi să judece, din moment ce odată ales, omul ales trebuie să-i reprezinte pe TOŢI locuitorii zonei de care depinde, chiar dacă sunt leneşi şi indiferenţi. Atitudinea nepăsătoare faţă de ceea ce se întâmplă la nivel politic nu este o dovadă de superioritate, nu atribuie celui nesatisfăcut de conducere vreo valenţă de erou şi nici nu-l încadrează în vreo jumătate “mai bună” faţă de “plebea ignorantă care votează orbeşte”.

Nu există o jumătate mai bună şi o jumătate mai rea. Ambele părţi sunt complice la ceea ce se întâmplă la nivel politic: oricât de perverşi ar fi unii politicieni şi oricât de corupţi, fără sprijinul populaţiei sunt egali cu zero – mă întreb eu oare de ce în Grecia, tehnic vorbind, poţi ajunge în închisoare dacă nu votezi? – şi fără a deveni un regim totalitar acest lucru nu se va schimba. Am citit de curând pe blogul unei anumite persoane un răspuns legat de dreptul de a comenta pentru cei care nu au votat.  Astfel de indivizi, unindu-se sub un blazon al intelectualului ofensat de nesimţirea celor de la putere, vor să constituie un alt fel de “jumătate”, a celor ce se află deasupra mulţimii oamenilor de rând, a celor superiori prin capacitate intelectuală şi prin rafinament elitist ce-i separă de marea masă a cetăţenilor români. În privinţa lor trebui să fiu de acord cu Băsescu: “Am convingerea că despre păpădie şi salată orice copil, dacă intră pe Google, află cum e cu păpădia şi salata. Dacă vrea să ştie despre istoria antică, Herodot, intră pe Google. Hai să revenim pe o programă adecvată, neîncărcată şi pe cât posibil adaptată economiei româneşti, pentru că toate semnalele sînt că nu mai avem mecanici auto, tinichigii pregătiţi în şcoli. Nu mai sînt licee de alimentaţie publică, să facem ospătari, să facem ce ne trebuie! Ne facem filozofi şi ăia neîncadrabili în cîmpul muncii cu uşurinţă.“. Cei care argumentează asupra dreptului de a comenta asupra stării lucrurilor folosesc  drept mijloc de susţinere faptul că oricine are dreptul la o opinie. CORECT! Dar în situaţia de faţă nu este vorba de o opinie pur şi simplu: este vorba de consecinţa unei nepăsări, consecinţa unei ALEGERI; inteligenţa n-are nimica de-a face cu asta, pentru că cei care au ALES să nu voteze se presupune că sunt conştienţi de consecinţele atitudinii lor, iar plângerile şi văicărelile ulterioare nu sunt altceva decât dovezi clare ale lipsei de asumare a responsabilităţii faţă de propriile decizii. N-ai votat, be a man şi acceptă faptul că tu, ca “intelectual”, ai contribuit prin inactivitate la procentele lui Vadim şi ale lui Becali; ar trebui să fie o palmă peste faţa ta fină de intelectual de rasă, domnule, faptul că astfel de indivizi (vorbind şi de alte partide care conţin membri care habar n-au de doctrina partidului) vor ajunge în Parlamentul European ca să ne facă de cacao…

Cei doi români şi patrihoţi (sau cireşele de pe tortul de cacao)

Fiecare ţară îşi are reprezentanţii pe care-i merită. România nu are cum să facă excepţie de la această regulă şi, în consecinţă, vom avea ca europarlamentari două specimene fundamental semnificative pentru felul de a fi al românului. Mulţumită celor extrem de riguroşi şi consistenţi în atitudinile lor de a-şi ignora dreptul de a vota (surprinzător, printr-un artificiu mental, nerevocându-şi totuşi şi dreptul de a comenta ulterior asupra stării jalnice a lucrurilor), aceste personaje vor ajunge în Parlamentul European şi vor reuşi cu vârf şi îndesat să ne facă ţara de cacao – cu glazură cu tot, aş putea spune. Şi merităm, pe bună dreptate, din mai multe motive.

Primul este acela că TOCMAI cei care nu merg la vot (”pentru că nu merită”, “pentru că toţi sunt corupţi”, “pentru că oricum nu se schimbă nimica”) sunt cei care ulterior comentează în gura cea mai mare că lucrurile merg rău. De cele mai multe ori au totală dreptate în ceea ce susţin, dar în cazul de faţă atitudinea negativistă a dus la umflarea exagerată a procentelor partidului care i-a trimis pe cei doi patrihoţi ai noştri în fotoliile de europarlamentari. Cei care nu au votat ar trebui în acest moment să simtă “mândri” şi “bucuroşi” că, prin inactivitatea lor, au permis hoardelor de simpatizanţi decerebraţi dar conştiincioşi din punct de vedere al votului să se exprime şi să-şi propulseze liderii prea-iubiţi înspre ţintă. Cei care au votat pentru patrihoţii noştrii vor fi MEREU aceiaşi, eventual îşi vor mări rândurile, şi nu rămâne decât un simplu calcul matematic pentru a demonstra că odată cu scăderea interesului celor “dezamăgiţi” de sistemul din România, puterea celor fideli unei ideologii extremiste creşte…

Al doilea motiv constă în atitudinea generală a candidaţilor faţă de perspectiva de a deveni europarlamentar. BANUL. Proiecte-n sus, proiecte-n jos, bani pentru România, Europa este liberală (ăsta trebuie să fie absolut cel mai retardat slogan, din moment ce în Parlamentul European Grupul Partidului Popular şi al Democraţilor Europeni -EPP-ED – , alături de Grupul Socialiştilor din Parlamentul European – PES – deţin laolaltă de 5 ori mai multe locuri decât Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa- ALDE – …) – auzind tot timpul astfel de cuvinte seci, provenite din gurile mieroase ale vânătorilor de voturi, uitându-ne un pic la noi în curte şi mai apoi făcând o paralelă cu ce anume fac dânşii la noi în ţară fără a fi parlamentari europeni, se observă clar o constantă în modul lor de a privi lumea: exact ca pe o vacă de muls. Cum România dă încetul cu încetul semne că începe să pută a afaceri necurate şi unul câte unul aleşii noştri sunt arătaţi cu degetul pentru a fi exact ceea ce sunt, spiritul prevăzător al omului “căruia îi pasă de ţară” nu-l poate îndemna pe acesta decât să caute o nouă vacă, cu ugere mult mai mari şi mai pline de lapte cu gust de euroi. Am avut vot uninominal, p-ăştia i-a ales ţara. Este altcineva de vină? Acuma, că din sânii partidelor au putut fi scoase şi alte vipere care nu au pupat scaunul de parlamentar român, asta e cu totul şi cu totul altă treaba, nu-i aşa?

Al treilea motiv, şi cel mai pertinent de altfel, este acela că cei care sunt aleşi reflectă direct populaţia din mijlocul căreia au fost selectaţi. Ei nu sunt extratereştrii veniţi să submineze umanitatea sau membrii ai unei organizaţii ultra-secrete care caută să deţină controlul asupra oamenilor: suntem o ţară fost comunistă care nu vrea o dată să omoare şi să taie în bucăţi trecutul, odată cu cei ce se ţin strâns cu dinţii şi cu unghiile de el, deci este de aşteptat ca în fruntea noastră să fie tot aceeaşi doctrină, perpetuată “democratic” de către progeniturile securiştilor de odinioară, de către fosilele venerate ale fostului regim. De ce ne mirăm când auzim de fraude electorale? Ce, comuniştii au ajuns la putere în România prin alegeri libere şi corecte? Este oare straniu că unul dintre cei doi patrihoţi se adresează unei femei cu “Tacă-ţi fleanca!”, din moment ce trecutul dânsului este plin de siguranţa faptului că odele sale închinate lui Ceaşcă îi confereau o poziţie superioară muritorului de rând? Oare are rost să ne uităm strâmb la indivizi care nu ştiu ABSOLUT NIMICA din ce presupune doctrina partidului lor, din moment ce, justificabil, PARTIDELE POLITICE VERITABILE AU MURIT ÎN 1945-46, IAR CE AVEM ACUMA SUNT SPOIELI DEMOCRATICE SAU LIBERALE ALE DEFUNCTULUI PCR?

Ziua mondială a rugăciunii – sau cine, ce, cum, când şi pentru ce se roagă

Aparent, lumina divină s-ar fi revărsat asupra minţii unui businessman din Africa de Sud, acum vreo 9 anişori, cu un scop clar şi precis, anume acela de a aduna creştinii din Africa pentru a petrece o zi în pocăire şi rugăciune. Acuma, din moment ce mişcarea a început să prindă rădăcini şi în alte ţări, precum este susţinut faptul că “milioane de creştini din 214 ţări ale globului s-au unit în rugăciune şi în doar câţiva ani toate naţiunile vor fi saturate de rugăciuni”, ar fi interesant să ne gândim un pic cam pentru ce anume s-ar ruga oamenii într-un astfel de eveniment pe scară globală:

• “Doamne, scapă-ne de boli şi de suferinţă!”. Hmmm, sună bine. Mda, cred că Dumnezeu ar face o treabă bună să ne scape de boli, pentru că ne-ar scăpa simultan şi de responsabilităţi. Din moment ce mişcarea a pornit din Africa, este de aşteptat ca o bună parte din acele milioane de creştini să fie africani şi să se roage să scăpăm de SIDA, printre altele. Nu-i aşa că ar fi mult mai bine să apelăm la o instanţă divină să ne ajute să eliminăm o boală transmisă în principal prin proastă educaţie? Să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne vindece, că noi suntem mulţi, da degeaba, că tot ne f**em între noi fără cap… Cum anume ar fi evoluat viaţa pe Pământ dacă nu ar fi existat boli care, periodic, să ajut la controlul populaţiei? Cum să învăţăm noi, ca specie, că anumite lucruri nu ne sunt benefice, fără a fi intrat vreodată în vreo belea? Nu trebuie neapărat să-ţi bagi mâna-n foc ca să ştii că băşicile ustura şi că pielea incinerată nu-i tocmai sănătoasă, dar nici să aştepţi o soluţie miraculoasă la ceva ce tu însuţi puteai prevede cu uşurinţă…
• “Doamne, adu pace pe Pământ şi între oameni bună înţelegere!”.  Oricât de mulţi oameni s-ar ruga vreodată pentru aşa ceva, în acelaşi timp, în vreun alt colţ al Pământului, un drogat tot va fura un obiect valoros pentru a face rost de următoarea doză, soţiile tot vor fi bătute de soţii care le vor înjura de toţi sfinţii şi demonii pentru obiceiul “prostesc” de a crede în divinitate, violatorii tot nu se vor gândi de două ori înainte să răvăşească femei neajutorate şi nici criminalii tot nu vor avea brusc izbucniri de conştiinţă la adresa bălţilor de sânge de pe podele. That is not gonna happen. EVER. Dacă este să vorbim de sfinţenie şi de locuri sfinte, să nu uităm Israelul care conţine câteva locuri de foarte mare însemnătate pentru creştinătate, şi relaţiile acestuia extrem de “cordiale” cu vecinii ce au alte gânduri faţă de teritoriul israelian. La ei, “salut” înseamnă rachete sol-sol lansate din mijlocul populaţiei (astfel încât armata să nu intervină de riscul morţilor colaterale), “pace” presupune tancuri distrugând case în fâşia Gaza şi “bunăvoinţă” arătând cum se detonează corect o maşină capcană lângă o şcoală de copii. Cine crede că nord-coreenilor li s-ar înmuia inimile cu ocazia rugăciunilor în masă şi ar trece la democraţie, că băştinaşii din junglă ar ţine post de la dulcea carne de om pentru o zi, sau că extremiştii islamişti vor aduce câte o floare şi o bomboană de ciocolată pentru fiecare soldat ucis de pomană prin mijlocul nicăierii, sugerez să se apuce acuma de rugăciuni. Pentru un an de zile. Dar să nu mănânce nimica între timp, poate-poate…
• “Doamne, ajută-mă cu problema X sau Z”. Dacă Dumnezeu ar fi un restaurant infinit cu autoservire, intrare gratuită, cu soluţii pentru orice problemă şi toate fără nici cea mai mică plată sau îndatorire, omenirea şi-ar petrece tot timpul acolo, mai ceva ca-n supermarketuri sau mall-uri. Te doare-n ficatul că ai băut prea mult la viaţa ta şi dai în ciroză? La HiperGodRestaurant avem exact de ce ai nevoie, un ficăţel nou-nouţ şi sclipitor la preţul excepţional de ZERO lei şi ZERO zeci de bani! Profitaţi acuma de promoţia sezonului: la un schimb de plămân vechi, plin de tutun, cu unul nou de zici că n-a văzut ţigarea-n viaţa lui, primiţi gratis un card bancar la GodBank, cu număr nelimitat de credit, pentru cheltuielile “necesare” vieţii de zi cu zi. Criza financiară vă apasă? Nicio problemă! La noi veţi avea mereu stoc nelimitat de haine de firmă, gentuţe, pantofiori şi chestii sclipicioase, GRATIS! Veţi arăta la fel de naşpa ca şi mai înainte, dar FĂRĂ NICIUN BAN DAT! Dumnezeu are grijă de voi!

Din moment ce minţile umane nu sunt tot timpul “înclinate” spre a cere lucruri benefice umanităţii, este cazul să studiem şi latura întunecată, la care mulţi cu siguranţă vor adera, “în numele Domnului”: